DGASPC și Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate au stabilit un parteneriat pentru protecția copiilor

Admin
de Admin aprilie 9, 2021 12:33

DGASPC și Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate au stabilit un parteneriat pentru protecția copiilor

DGASPC Neamț și Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate Neamț au parafat încheierea unui parteneriat cu scopul prevenirii și combaterii infracționalității ale căror victime sunt copiii, atât cei instituționalizați cât și cei din comunitate. Parteneriatul repreDGASPC și Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate au încheiat un parteneriat pentru protecția copiilorzintă transpunerea pe plan local a protocolului de colaborare semnat la sfârșitul lunii martie între Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopție și IGPR – Direcția pentru Combaterea Crimei Organizate. În ultimii ani, numărul cazurilor de copii victime ale abuzurilor sexuale și ale altor forme de crimă organizată a crescut, motiv pentru care se impunea o colaborare și mai strânsă între cele două instituții. Drept urmare, s-a decis necesitatea stabilirii unor proceduri de lucru comune și modalități de intervenție rapidă.

Prima întâlnire de lucru din cadrul acestui parteneriat județean a avut loc joi, 8 aprilie la sediul DGASPC Neamț și au fost prezenți directorii instituției, șefii centrelor rezidențiale, șeful Serviciului pentru Copilul Maltratat și reprezentanți ai Serviciului pentru Combaterea Crimei Organizate Neamț. În cadrul întâlnirii s-a stabilit că orice suspiciune referitoare la posibilitatea ca un copil să fie victimă a traficului de persoane, a unor infracțiuni sexuale sau care fac referire la pornografia infantilă să fie anunțate de îndată reprezentanților SCCO pentru a interveni rapid. De asemenea, orice minor aflat în situații de risc sau care este victima unor rețele infracționale organizate identificat de polițiști să primească sprijin și consiliere din partea reprezentanților DGASPC. Totodată, vor fi planificate întâlniri de lucru comune trimestrial iar periodic, reprezentanți ai SCCO vor oferi consiliere angajaților din centre pentru a identifica semnele timpurii ale unor abuzuri dar vor avea discuții și cu copiii instituționalizați, astfel încât aceștia să înțeleagă riscurile la care se expun alegând anumite comportamente nepotrivite.

„Încheierea acestui parteneriat are drept scop prevenirea și reducerea infracțiunilor de crimă organizată ale căror victime sunt copiii. Atât noi cât și reprezentanții SCCO ne dorim să putem interveni cât mai rapid pentru că, din păcate, toate aceste abuzuri comise asupra minorilor lasă urme adânci, pentru toată viața uneori. Ne-am dori de asemenea ca și membrii comunității – vecini, medici, cadre didactice, preoți, autorități locale, etc. – să fie și mai implicați și să ne semnaleze orice suspiciune legată de orice formă de abuz asupra copiilor. Este vorba despre viitorul comunității până la urmă și toți trebuie să facem eforturi pentru a-i proteja și sprijiniׅ“, a spus Cristina Păvăluță, director general al DGASPC.

În primul trimestru al acestui an, în Neamț au fost instrumentate 12 cazuri de abuz sexual asupra copiilor, din păcate, agresorii fiind în majoritatea cazurilor părinți sau rude apropiate.

  • Toate cazurile de abuz asupra copiilor pot fi semnalate la Telefonul Copilului: 0233/983 sau la telefon: 0720/500927

Admin
de Admin aprilie 9, 2021 12:33
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget