Detalii despre accidentul de la Tarcău. TIR-ul transporta un utilaj care a acroșat podul feroviar.

Admin
de Admin mai 11, 2021 13:47

Detalii despre accidentul de la Tarcău. TIR-ul transporta un utilaj care a acroșat podul feroviar.

Astăzi, 11 mai, în jurul orei 09:55, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe raza comunei Tarcău. O grindă – limitator de gabarit de la podul CFR,  a căzut peste un microbuz în care se aflau cinci persoane.

La locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială pentru descarcerare, două autospeciale de stingere (cu modul pentru descarcerare), o autospecială de intervenție pentru salvare de la înălțime și  o ambulanță SMURD – TIM, voluntari cu  două utilaje de la SVSU Tarcău și trei echipaje cu ambulanțe de la SAJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție, o persoană a fost scoasă din microbuz de către participanții la trafic. Aceasta a fost preluată de un echipaj SAJ și transportată la spital.

Alte două persoane au fost scoase din microbuz de către pompieri, un bărbat inconștient și o femeie conștientă.

Bărbatului i-au fost aplicate manevre de resuscitare. Din fericire, acesta a răspuns manevrelor de resuscitare, ulterior fiind transportat la spital.

Toate cele trei victime (femeie 76 ani, bărbat 74 ani, bărbat 55 ani) au fost transportate de către ambulanțe la spital.

Cu ajutorul unui utilaj de la SVSU Tarcău a fost îndepărtată grinda căzută peste microbuz. Pompierii au descarcerat cele două persoane decedate, fiind vorba de conducătorul auto (bărbat de 41 ani) și pasagerul din dreapta (bărbat de 47 de ani).

“Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din localitatea Brusturi, conducea un ansamblul de vehicule pe DN 15, din direcția Bicaz – Piatra Neamț, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier de limitare a înălțimii, moment în care cu un utilaj pe care îl transporta ar fi acroșat o bârnă metalică, care în urma coliziunii s-ar fi desprins și ar fi căzut peste un microbuz de transport persoane care se deplasa din sensul opus”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul rutier a fost blocat temporar pe ambele sensuri de mers.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.


Admin
de Admin mai 11, 2021 13:47
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns