Creșele din Piatra Neamț vor fi închise. Măsuri suplimentare pentru prevenirea coronavirusului în municipiu.

Admin
de Admin martie 11, 2020 13:54

În municipiul Piatra-Neamț nu s-a înregistrat niciun caz de îmbolnăvire cu coronavirus până în data de 10 martie 2020. Cu toate acestea, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor, primarul Dragoș Chitic a convocat ieri, 10 martie, o nouă ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Piatra-Neamț pentru a analiza situația la zi a implementării măsurilor stabilite pentru prevenirea și limitarea eventualelor îmbolnăviri cu noul coranovirus și pentru a stabili măsurile suplimentare necesare în legatură cu acest subiect. În acest sens, au fost stabilite o serie de măsuri, ținând cont de Hotărârea nr. 6 din 09.03.202 a CNSSU și de hotărârile de la nivel județean:

– Închiderea creșelor din municipiu ca măsură complementară cu măsura luată la nivel național de închidere a tuturor unităților de învățământ preuniversitar, în perioada 11.03-22.03.2020,  cu posibilitatea prelungirii în funcție de deciziile care se vor lua la nivel național, respectiv a evoluției situației generate de coronavirusul Covid-19.

– Închiderea Centrului de Sprijin și Asistență de Specialitate pentru Copii și Centrul de zi pentru preșcolari Castani, în perioada 11.03-22.03.2020, cu posibilitatea prelungirii în funcție de deciziile care se vor lua la nivel național sau a evoluției situației generate de coronavirusul Covid-19.

– Interzicerea accesului vizitatorilor în Centrul Social (pentru vârstnici) Pietricica și Centrul Social Împreună.

– Măsuri suplimentare de dezinfectare a tuturor spațiilor educaționale în perioada în care sunt închise.

– Dezinfectarea mijloacelor de transport în comun care efectuează curse de călători pe raza muncipiului Piatra-Neamț aflate în contract cu Urbtrans. Afișarea în fiecare mijloc de transport în comun a setului de reguli care trebuie respectate de călători pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

– Dezinfectarea suplimentară a tuturor spațiilor Primăriei Piatra-Neamț și a Direcțiilor subordonate în care se desfășoară activități cu publicul, inclusiv Sala Polivalentă, vestiare Stadionul Municipal, Baia Publică, Piața Agroalimentară Centrală și piețele de cartier.

– Dezinfectarea suplimentară a tuturor spațiilor societăților Consiliului Local Piatra-Neamț în care se desfășoară activități cu publicul.

– Analizarea  tuturor manifestărilor cultural artistice, sportive, educaționale  sau de altă natură programate a avea loc până pe 31 martie 2020 și organizate cu sprijinul primăriei sau în spațiile puse la dispoziție de aceasta și luarea deciziilor necesare pentru fiecare în parte, în conformitate cu măsurile stabilite la nivel național sau local, prin consultare cu Direcția de Sănătate Publică, de anulare a manifestărilor sau de interzicere a accesului spectatorilor la activitățile sportive.

„Fac un apel la populația orașului să-și pastreze calmul, să aibă un comportament rațional, să  înteleagă că aceste măsuri ne protejează pe toți, previn și limitează o posibilă infectare a cetățenilor orașului nostru cu noul coronavirus. De asemenea, reamintesc  faptul că masurile de igienă personală și regulile stabilite pentru evitarea infectării cu noul coronavirus sunt cea mai bună soluție de evitare a infectării. Îi asigur pe pietreni că suntem în alertă, mobilizați la maximum  privind această problemă și pregătiți să intervenim cu toate măsurile necesare pentru a proteja populația. La acest moment nu există nici în Piatra-Neamț și nici în județul Neamț nicio persoană infectată cu noul Coronavirus Covid-19”, a declarat primarul Dragoș Chitic.


Admin
de Admin martie 11, 2020 13:54
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]