Complex de construcții realizat de Consiliul Județean Neamț la Dragomirești destinat asistenței sociale

Admin
de Admin februarie 3, 2023 09:26

Complex de construcții realizat de Consiliul Județean Neamț la Dragomirești destinat asistenței sociale

În ședința de Consiliu Județean de joi, 2 februarie, s-a aprobat darea în administrare a Corpului Nou al Pavilionului Central, în comuna Dragomirești, satul Vad, către Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni. Este vorba de 11 construcții realizate de CJ Neamț.

”Facem acest demers având în vedere, pe de o parte, nevoia urgentă de noi spații pentru centrul de la Războieni, iar pe de alta, necesitatea îndeplinirii unui cadru legal de exploatare specifică a noilor construcții, în sensul asigurării în condițiile legii a cheltuielilor de funcționare produse de noile spații. Investiția derulată de Consiliul Județean Neamț la Dragomirești este cea mai importantă din domeniul asistenței sociale. Am construit acolo o extensie a Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni pentru a fi găzduiți atât o parte din asistații respectivei unități, cât și cei de la CIA Roman. Pe lângă faptul că județul va avea un centru pentru persoanele cu dizabilități modern, dotat la standarde înalte, se vor crea circa 100 de noi locuri de muncă. Sunt aspecte extrem de importante care vor fi atinse prin realizarea acestui proiect din domeniul protecției și asistenței sociale”, a menționat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.

Valoarea totală a investiției este de circa 16 milioane de lei. Din aceste fonduri s-au construit șapte case pentru cazarea asistaților, un corp central (spitalul, bucătăria, sala de mese și sala de activități), un corp administrativ și două clădiri anexă. Clădirile sunt pavilionare și includ toate funcțiunile principale necesare serviciilor medicale, administrative, de cazare, etc.


 

Admin
de Admin februarie 3, 2023 09:26
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns