- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
- Unirea Principatelor, evocare la Biblioteca Județeană
- Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
Comisia pentru Protecția Animalelor înființată la Primăria Piatra Neamț
Începând din data de 5 octombrie 2021, la nivelul Municipiului Piatra-Neamț s-a constituit Comisia mixtă pentru protecția animalelor, formată din specialiști care activează în domeniu, cu următoarea componență: reprezentanți ai Primăriei din cadrul Biroului Gospodărie Municipală, IPJ Neamț – Biroul Protecția Animalelor, Salubritas SA, Asociația Hilfe Fur Die Ungeliebten, Asociația Claudia Încă o Șansă, Asociația Youth For Neamț, DSVSA Neamț și persoane cu atribuții specifice în domeniul medicinei veterinare.
Comisia a fost înființată din nevoia de a identifica cele mai bune soluții și strategii pe termen mediu și lung pentru rezolvarea problemei animalelor fără stăpân. Rolul ei este de a analiza solicitările și sesizările înregistrate și de a stabili măsuri concrete care urmează să fie luate în vederea operaționalizării serviciului de protecție a animalelor, atât a celor comunitare, cât și a celor cu stăpân.
Comisia pentru protecția animalelor se va întâlni periodic, iar printre primele măsuri pe care le are în vedere ar fi reglementarea adopțiilor la distanță, realizarea unui recensământ al animalelor, realizarea de campanii de informare asupra obligativității posesorilor de animale de a le castra, reglementarea adopțiilor la distanță și obținerea de finanțare pentru campanii de sterilizare a animalelor fără stăpân.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu