Cine vine astăzi pe scena Târgului de Crăciun la Neamț

Admin
de Admin decembrie 20, 2018 15:21

Programul artistic pregătit nemţenilor de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ se reia joi seară, când pe scena amplasată pe platoul Curţii Domneşti vor urca copiii de la Asociaţia cultural artistică „Pinocchio”, interpreta pietreană Isabela Chitoşcă şi grupul „Grounded” de la Liceul de Artă „Victor Brauner” din municipiul reşedinţă de judeţ.

Întreg spectacolul se va desfăşura începând cu ora 18:00.

PinocchioASOCIAȚIA CULTURAL ARTISTICĂ “PINOCCHIO 2008” PIATRA-NEAMȚ

A fost înființată în 2008. În cadrul Asociației, din 2011 își desfășoară activitatea Gupul  vocal “PINOCCHIO “,  în prezent pregătit de profesor Iuliana Iftime.

Grupul  a obținut, în decursul anilor, numeroase premii la concursurile din țară. Cele mai importante premii sunt Trofeul categoriei la Festivalul “Steluțe de Iarnă”, București, Trofeul categoriei la Festivalul “Provocarea talentelor”, Bacău și Premiul II la Festivalul internațional “Mărul de aur”.

ISABELA  GABRIELA CHITOȘCĂ

 Isabela-ChitoscaS-a născut la 28 iunie 1999, la Piatra-Neamţ. Din clasa a VI-a și  până în clasa a X-a a studiat  la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, secțiunea muzică (flaut – instrument principal și pian -instrument secundar). Actualmente, este elevă în clasa  a XII-a la Colegiul Național de Arte “Dinu Lipatti” din București, sectiunea arta actorului.

În plan particular, paralel cu școala, din anul 2009 până în anul 2011, a studiat  canto la Școala  STAR MELODY – profesor, compozitorul și chitaristul Cristian Alivej, iar din 2011  până în prezent,  este studentă a Școalii “Crina Mardare Music Experience”, Bucuresti (secțiunea canto, muzică ușoară,  și teorie muzicală), având-o ca magistru pe însăși Crina Mardare.

Isabela Chitoșcă este membră a Clubul “Pinocchio” din Piatra-Neamț,  unde a studiat teatru, dans modern și balet.

Ca hobby-uri, Isabela se declară foarte atrasă de teatru și de  dans. De asemenea, îi place televiziunea, în acest domeniu având deja experiență de moderator de emisiuni pentru copii la televiziunile locale.

Ca palmares putem spune că, din 2012, de când a participat la primul concurs de muzică și până în prezent, Isabela Chitoșcă a obținut numeroase premii și trofee, care au propulsat-o să devina artistul care este astăzi.

Grounded Live MusicGROUNDED

Este o trupă din Piatra-Neamţ, formată din cinci liceeni, a căror pasiune şi dedicație pentru muzică i-a legat. Cei cinci sunt: Adriana Ciobanu, de la „Vocea României”, Cătălina Rotaru – la bass, Andrei Afloarei – la chitară, Römers Raoul  – tot la chitară şi Bogdan Ciobanu – la tobe. Erepertoriul lor pentru acest eveniment este format din melodii cunoscute, precum și cele mai frumoase colinde de Crăciun.

 

 

 


Admin
de Admin decembrie 20, 2018 15:21
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns