- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Cinci comune din Neamț vor beneficia de cadastru finanțat din fonduri europene
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat două proceduri de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 149 de unități administrativ-teritoriale (UAT). Printre acestea se numără și cinci comune din județul Neamț. Este vorba de localitățile: Vânători Neamț, Borlești, Petricani, Secuieni și Agapia.
ANCPI a publicat în data de 17.04.2019 și 19.04.2019, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1010660 – “Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor în șapte unități administrativ-teritoriale” și anunțul cu numărul CN1010659 – “Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor în 142 de unități administrativ-teritoriale”.
Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.
Achizițiile se desfășoară pe loturi, astfel:
- șapte unități administrativ-teritoriale împărțite în patru loturi cu o suprafață totală estimată de 136.984 de hectare;
- 142 de unități administrativ-teritoriale împărțite în 142 de loturi cu o suprafață totală estimată de 138.128 de hectare.
Cele două proceduri vor fi finalizate cu încheierea de contracte multianuale/lot pentru o perioadă de 24 de luni. Valorile estimate sunt: 17.670.936 de lei fără TVA pentru cele șapte UAT-uri și 146.818.512 de lei (fără TVA) pentru cele 142 de UAT-uri.
Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare:
- localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României;
- localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe;
- localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu