Incendiu la un apartament provocat de o improvizație la instalația electrică

Incendiu la un apartament provocat de o improvizație la instalația electrică

🕔12:28, 7.oct. 2021

Miercuri, 6 octombrie, în jurul orei 20:40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament din municipiul Piatra-Neamț. La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o  autospecială complexă pentru

Citeşte articolul
Taximetriști amendați de polițiștii locali pentru nerespectarea prevederilor legale

Taximetriști amendați de polițiștii locali pentru nerespectarea prevederilor legale

🕔12:22, 7.oct. 2021

În urma unor sesizări privind respectarea legislației în vigoare în ceea ce privește transportul în regim taxi, s-a constatat că tot mai multe persoane care desfășoară activități de taximetrie, nu respectă prevederile legale. Pentru prevenirea și combaterea unor astfel de

Citeşte articolul
Începând de astăzi, masca de protecție este OBLIGATORIE în municipiul Piatra Neamț

Începând de astăzi, masca de protecție este OBLIGATORIE în municipiul Piatra Neamț

🕔11:52, 7.oct. 2021

Ținând cont că ieri, 6 octombrie, incidența în municipiul Piatra Neamț a depășit pragul de 6 la mie, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a aprobat o serie de restricţii . Astfel, începând de astăzi, în municipiul Piatra Neamț

Citeşte articolul
Un bărbat și un minor au fost tâlhăriți în comuna Dulcești

Un bărbat și un minor au fost tâlhăriți în comuna Dulcești

🕔16:28, 5.oct. 2021

La data de 4 octombrie, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un minor, în vârstă de 17 ani și de un bărbat, de 30 de ani, ambii din Dulcești,

Citeşte articolul
Intervențiile chirurgicale vor fi suspendate timp de 30 de zile

Intervențiile chirurgicale vor fi suspendate timp de 30 de zile

🕔10:35, 5.oct. 2021

Ministrul Secretar de Stat, Raed Arafat, a anunțat, ieri seară, că unitățile sanitare publice din țară vor suspenda, pentru 30 de zile, internările și intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe, din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid-19. „Cifrele continuă

Citeşte articolul
În câteva ore, 30 de șoferi au rămas fără permis din cauza vitezei

În câteva ore, 30 de șoferi au rămas fără permis din cauza vitezei

🕔18:16, 4.oct. 2021

La data de 3 octombrie, în intervalul orar 14.00 – 19.00, la nivelul județului Neamț, polițiștii Serviciului Rutier au continuat și intensificat acțiunile pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Totodată, pe DN

Citeşte articolul
Incendiu puternic la o gospodărie din Viișoara, o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

Incendiu puternic la o gospodărie din Viișoara, o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

🕔16:03, 4.oct. 2021

În această după-amiază, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o anexă gospodărescă din localitatea Viișoara, comuna Alexandru cel Bun. Pentru localizarea și lichidarea incendiului intervin pompierii pietreni cu patru autospeciale de stingere și voluntari

Citeşte articolul
Bărbat din Vaduri prins la volan sub influența drogurilor

Bărbat din Vaduri prins la volan sub influența drogurilor

🕔15:30, 4.oct. 2021

La data de 3 octombrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, din Vaduri, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriței, în Piatra Neamț. Conducătorul auto

Citeşte articolul
Un bărbat de 71 de ani a accidentat o minoră pe trecerea de pietoni

Un bărbat de 71 de ani a accidentat o minoră pe trecerea de pietoni

🕔10:23, 4.oct. 2021

La data de 1 octombrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra Neamț. Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un

Citeşte articolul
Un autoturism cu 4 persoane s-a izbit de un cap de pod

Un autoturism cu 4 persoane s-a izbit de un cap de pod

🕔20:04, 3.oct. 2021

Ieri seara, în jurul orei 23:45, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe strada Castanilor din orașul Târgu Neamț. La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere

Citeşte articolul