Campanie de prevenire în rândul părinților pentru siguranța copiilor

Admin
de Admin septembrie 2, 2021 16:50

Campanie de prevenire în rândul părinților pentru siguranța copiilor

După un an dificil, copiii noștri se vor întoarce fizic, la grădiniță și/sau școală. Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității alături de cei ai Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, reamintesc fiecărui părinte că siguranța lor și a copiilor lor este cea mai importantă. Cel puțin 5 minute pe zi, gândește-te la ce face copilul tău, unde este și cu cine.

„Vacanța s-a terminat! Sunteți pregătiți pentru un nou început?” este sloganul campaniei de prevenire a victimizării minorilor, derulată de Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, în perioada 1-10 septembrie, premergător începerii anului școlar 2021-2022.

La data de 1 septembrie, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au avut o întâlnire cu părinții în Sala Cupolă a Bibliotecii Județene  ,,G.T. Kirileanu” Neamț, în cadrul căreia au discutat despre siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea on-line.

Astfel, în cadrul sesiunii de informare, au fost transmise recomandări privind comportamentul care ar trebui adoptat de membrii familiei pentru a crește gradul de siguranță și a minimiza riscul de victimizare al copiilor în ceea ce privește siguranța rutieră, interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Reamintim tuturor că siguranţa copiilor este răspunderea noastră, a tuturor, părinţi, bunici sau reprezentanți ai instituţiilor abilitate să prevină delicvenţa juvenilă şi să combată orice situaţie ce ar putea contribui la victimizarea minorilor.


Admin
de Admin septembrie 2, 2021 16:50
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns