- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Bilanțul pagubelor provocate de vânt, la Piatra-Neamț
Vântul ce a suflat cu rafale puternice în ultimele 24 de ore a cauzat, din
nou, pagube la acoperișurile blocurilor din Piatra Neamț.
Ultimul incident de acest gen a avut loc în dimineața zilei de 18.12.2023, în
jurul orei 06.30, când acoperișul unui bloc de pe strada Negoiului a fost luat de
vânt și dus în curtea unui imobil din vecinătate, peste un autoturism. Polițiștii
locali, prezenți la fața locului, au fluidizat traficul și au asigurat sprijin
reprezentanților I.S.U. Neamț care au întreprins măsuri specifice de degajare a
zonei de resturile de lemn și tablă.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și polițiștii locali din cadrul
Compartimentului Disciplina în Construcții care au sancționat contravențional
asociația de proprietari pentru încălcarea Legii 50/1991, având în vedere faptul că
respectivul acoperiș a fost edificat fără autorizație de construire, în cursul anului
precedent.

Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Cele mai citite articole
Eveniment
Cultură






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu