Beat criță și fără permis, un tânăr a intrat cu autoturismul într-un gard

Admin
de Admin aprilie 19, 2022 09:40

Beat criță și fără permis, un tânăr a intrat cu autoturismul într-un gard

La data de 17 aprilie, în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Pâncești.

Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 28 de ani, din Pâncești, se deplasa pe un drum public, din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și acroșând gardul unui imobil.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

foto: arhiva


Admin
de Admin aprilie 19, 2022 09:40
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns