Astăzi se dă startul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț

Admin
de Admin septembrie 3, 2021 11:21

Astăzi se dă startul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț

Astăzi, se dă startul Ediției 32 a Festivalului de Teatru Piatra Neamț! Timp de 10 zile, spectatorii vor putea participa la 54 de evenimente, dintre care 25 de spectacole din 6 țări.

Primul eveniment este vernisajul „Eroinele”, o expoziție a Centrului Ceh din București, care va avea loc la Muzeul de Artă Piatra Neamț, începând cu ora 16.00. Expoziția „Eroinele“ este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ale unor figuri marcante ale Cehiei și României.

Pe lângă expoziția „Eroinele“, Muzeul de Artă Piatra Neamț va fi gazda evenimentelor „TT Talks“ și a lansărilor de carte din cadrul Festivalului.

Ziua va continua cu spectacolul companiei clujene „Texte bune în locuri nebune”, Gewalt la Darabani, care va avea loc la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”, de la ora 17:30.

Ne vedem apoi cu artistul Bogdan Zamfir la Sala Mare a Teatrului Tineretului, de la ora 19:30, care va susține spectacolul  În comunitatea noastră, lecture – performances în cadrul Secțiunii „Something to declare“. Prezentarea va fi urmată de o discuție cu publicul.

Seara se încheie cu spectacolul VA URMA. Pe Planeta Oglindă, de la ora 21:30, pe fațada Teatrului Tineretului.

Tot în această zi, Adina Rosetti, scriitoare și jurnalistă, va începe sesiunile Atelierului „Vreau să fiu povestitor!“ pentru copii cu vârste între 7 și 10 ani.

Vă așteptăm la Festival!


Admin
de Admin septembrie 3, 2021 11:21
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns