Agenții economici din proximitatea unităților de învățământ, verificați de polițiștii locali.

Admin
de Admin septembrie 22, 2023 13:35

Agenții economici din proximitatea unităților de învățământ, verificați de polițiștii locali.

Lucrătorii Compartimentului Activități Comerciale – Birou Control – Poliția Locală
Piatra Neamț au organizat și desfășurat o acțiune specifică pe linia verificării
unităților de alimentație publică și de comerț din zona școlilor de pe raza
municipiului Piatra Neamț. Astfel, în perioada 12.09.2023 – 19.09.2023 au fost
verificați 18 agenți economici, 5 dintre aceștia fiind sancționați contravențional
pentru încălcarea O.G. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor
de piaţă.
În principal, la operatorii economici verificați, polițiștii locali au urmărit deținerea
acordului și autorizației de funcționare valabile, afișarea orarului de funcționare la
loc vizibil și respectarea acestuia, produsele comercializate înscrise în acordul de
funcționare, afișarea la loc vizibil a prețurilor produselor comercializate, existența
contractelor între agenții economici și firmele de salubritate precum și modul de
respectare a prevederilor art. 3 din Legea 349/2002 pentru prevenirea şi
combaterea efectelor consumului produselor din tutun (”Se interzice vânzarea la
bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos, se interzice comercializarea
pachetelor de ţigarete care conţin mai puţin de 20 de bucăţi, se interzice
comercializarea produselor din tutun prin automate, se interzice vânzarea
produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani").
Totodată, vânzătorii au fost avertizați cu privire la obligația respectării Legii
61/1991 în privința interdicției comercializării către minori a băuturilor alcoolice.
Astfel de acțiuni vor continua până la sfârșitul anului școlar 2023 – 2024, prin
rotație, urmând a fi verificați toți comercianții din proximitatea școlilor, liceelor și
grădinițelor din municipiul Piatra Neamț.

Admin
de Admin septembrie 22, 2023 13:35
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns