Acţiuni comune ale poliţiştilor rutieri pentru combaterea vitezei pe DN2

Admin
de Admin mai 16, 2018 13:14

În data de 13 mai 2018, în cadrul unui plan comun de acțiune pentru reducerea riscului rutier pe DN2 (drum național ce tranzitează județele Neamț, Bacău și Iași), polițiștii din cadrul Serviciilor de Poliție Rutieră din cele trei județe au acționat pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă regimul legal de viteză  sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor  rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, conştientizarea opiniei publice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale, dintre care 49 pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reținute 22 permise de conducere, dintre care 19 pentru viteză și 3 pentru depășire neregulamentară, fiind constatată și o infracțiune la regimul circulației.

Asemenea acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive.


Admin
de Admin mai 16, 2018 13:14
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns