- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Accident mortal pe str. Dimitrie Leonida din Piatra Neamţ
Sâmbătă, 7 octombrie, pe strada Dimitrie Leonida din Piatra Neamţ a avut loc un accident soldat cu 2 victime. În jurul orei 23:45, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, în dreptul Staţiei de Salvare, a părăsit suprafaţa carosabilă şi s-a izbit într-un stâlp de pe marginea şoselei.
Un echipaj ISU ajuns la faţa locului a intervenit pentru a descarcera cele 2 persoane din maşină, aflate în stare de inconştienţă. A doua persoană, aflată pe locul din dreapta şoferului, este o tânără de 22 de ani. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piatra Neamţ. În ciuda eforturilor medicilor, tănăra a decedat la spital.
Se pare că cele două persoane se îndreptau spre casă, având o relaţie de concubinaj. Tânărul locuia în Podoleni, iar maşina avea numere roşii. Într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul volanului intrând pe contrasens şi izbindu-se de un stâlp de electricitate.
Găsit în stare de inconştienţă, şoferului i s-au recoltat probe biologice, iar în urma testelor a rezultat că nu era sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral şi un traumatism de antebraţ. El a fost externat a doua zi.
Tânăra de pe locul pasagerului a fost găsită în stop cardio-respirator, iar medicii de pe ambulanţă au încercat să o resusciteze. Femeia a murit în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, în jurul orei 1.
Poliţiştii vor efectua cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
sursa foto: Antena 1
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu