A intrat cu maşina în şanţ după ce nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor

Admin
de Admin noiembrie 13, 2018 14:04

La data de 11 noiembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu, din Piatra Neamț.

Întrucât conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia, folosindu-se semnalele luminoase și acustice ale autospecialei.

Pe parcursul deplasării pe strada Izvoare din Piatra Neamț, conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Dumbrava Roşie a pierdut controlului asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a tânărului, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Față de tânărul de 19 ani, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț.

Astăzi, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.


Admin
de Admin noiembrie 13, 2018 14:04
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!

Programul Targul de Craciun la Neamt