- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
529 de ani de la prima atestare documentară a Curții Domnești
Ieri, 20 aprilie, s-au împlinit 529 de ani de la prima atestare documentară a Curții Domnești de la Piatra-Neamț.
Vestigiu al unui trecut glorios, Curtea Domnească, a fost construită între anii 1468 – 1475 și pentru o bună perioadă a fost reședință temporară a domnitorilor Moldovei.
Prima atestare documentară a Curţii Domneşti de la Piatra-Neamţ apare într-un document emis în anul 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău, trei sate “care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra“.
Curtea Domnească a devenit, în timp, un simbol identitar al municipiului Piatra-Neamţ. De cele mai multe ori, imaginea acesteia este asociată cu centrul istoric în care se regăseşte complexul arhitectural format din Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul”, Turnul-clopotniţă şi ruinele Curţii Domneşti.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu