- 3 noi centre de vaccinare anti-covid cu doze Pfizer BioNtech
- Aproape 4.000 de cazuri noi de coronavirus, 75 înregistrate în Neamț
- Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea delicvenței juvenile
- Un șofer beat criță a ajuns cu autoturismul pe scările unui magazin din Roman
- Colegiul Tehnic de Transporturi din Piatra Neamț va fi modernizat cu fonduri europene
- O locuință din Piatra Șoimului a luat foc din cauza unui coș de fum
14 asistați social nu au vrut să muncească și au rămas fără ajutoare
La nivelul municipiului Piatra-Neamț beneficiază în prezent de ajutor social, în baza Legii 416/2001, 204 familii. Dintre acestea, 86 de persoane adulte, apte de muncă, efectuează ore de acțiuni de interes local în luna februarie. Pentru 14 beneficiari de ajutor social din municipiu a fost suspendat acest drept în ultima lună ca urmare a neefectuării orelor de muncă în folosul comunității.
„Prin Direcția de Asistență Socială încercăm să sprijinim toate persoanele din oraș care au nevoie de ajutor și îndeplinesc criteriile cerute de lege, dar în același timp suntem foarte atenți la respectarea condițiilor și obligațiilor care le revin acestor persoane. Monitorizăm permanent situația celor care beneficiază de venit minim garantat, iar cei care sunt apți de muncă sunt implicați în activități la nivelul municipiului, în funcție de sezon și de necesități”, a declarat Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț.
În luna februarie orele de muncă vor fi efectuate la SC Salubritas, SC Locativ Serv, CMI Urban, SC Publiserv, școli, licee și centre sociale. Activitățile la care sunt solicitați sunt cele de salubrizare stradală, curățare manuală a zăpezii și gheții de pe trotuare, alei și căi de acces, igienizarea albiilor apelor, dar și a clădirilor, curților, centralelor termice dezafectate și a unor obiective publice din Piatra-Neamț.
Persoanelor care nu efectuează orele de acţiuni de interes local conform obligației legale, le este suspendat ajutorul social începând cu luna următoare. Sunt scutiți de această obligație beneficiarii de ajutor social care au în îngrijire unul sau mai mulți copii până la 7 ani, cei care îndeplinesc condițiile legale de pensionare și cei care dovedesc prin acte medicale incapacitatea de muncă.
Beneficiarii de ajutor social apți de muncă pierd acest drept ca urmare a neefectuării orelor de muncă în folosul comunității, dar și dacă refuză un loc de muncă sau participarea la cursuri de formare profesională.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Descarca documente

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu