Ziua Francofoniei, la Biblioteca Județeană

Admin
de Admin martie 19, 2025 12:25

Ziua Francofoniei, la Biblioteca Județeană

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț organizează, cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, la Filiala de Carte străină, o expoziție tematică de cărți, albume și periodice în limba franceză, precum și întâlniri cultural-educative care pun în lumină importanța francofoniei în educație și cultură. Astfel, miercuri, 19 martie 2025, de la ora 10.00, elevii clasei a IV-a Muzică de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, coordonați de prof. înv. primar Daniela Anisiei, ilustrează tema de anul acesta a Francofoniei, „Mă educ, deci acționez” printr-un recital muzical în limba franceză și un atelier de lectură a unor fragmente din povești francofone. Tot miercuri, la ora 15.45, în cadrul Clubului de franceză, sub genericul
„Oameni de cultură în spațiul francofon“, va fi evocată personalitatea artistică a lui Paul Barbăneagră, regizor, cineast, eseist și jurnalist francez de origine română, prin momente video relevante și dialog moderat de prof. Elena David. De asemenea, în perioada 19-20 martie, utilizatorii bibliotecii vor putea viziona, în holul de intrare al Bibliotecii Județene, secvențe din producții cinematografice franceze, selectate din colecția de filme pe DVD din cadrul Secției Carte de artă, multimedia „Victor Brauner“.

Ziua Internațională a Francofoniei este sărbătorită în fiecare an pe data de 20 martie. Geograful francez Onésime Reclus a definit pentru prima dată, în anul 1880, termenul de „francofonie“ ca totalitatea persoanelor și a țărilor vorbitoare de limbă franceză. Însă francofonia nu înseamnă doar o limbă comună, ci și un set de valori împărtășite: pacea, democrația și drepturile omului, diversitatea culturală, solidaritatea pentru dezvoltarea și diversitatea țărilor care au în comun limba franceză. România face parte din instituția Francofoniei din 1991 (mai întâi în calitate de observator, apoi, începând cu anul 1993 ca membru cu drepturi depline al Organizației Internaționale a Francofoniei / OIF).

Admin
de Admin martie 19, 2025 12:25
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns