Vitezomani trași pe dreapta de polițiști în acest week-end

Admin
de Admin mai 4, 2020 15:14

Vitezomani trași pe dreapta de polițiști în acest week-end

Având în vedere faptul că, în primele 3 luni, pe raza județului Neamț s-au produs 113 accidente de circulație, acțiunile polițiștilor rutieri sunt îndreptate asupra principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, una dintre acestea fiind nerespectarea regimului legal de viteză.

La data de 3 mai, în intervalul orar 15:00 – 20:00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pentru creșterea gradului de disciplină în trafic, reducerea riscului rutier și verificarea modului de respectare a interdicțiilor impuse de ordonanțele militare.

În intervalul indicat, au fost organizate acțiuni punctuale pe tronsoanele de drum din județ, polițiștii urmărind respectarea regulilor de circulație de către participanți și depistarea celor care încalcă prevederile legale.

În cadrul acțiunii, pentru neregulile constatate la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, polițiștii au aplicat 100 de sancțiuni, iar pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, au fost aplicate 9.

Polițiștii rutieri au reținut 21 de permise de conducere, dintre care 17 pentru depășirea vitezei maxime legale admise cu mai mult de 50 km/h, 2 pentru alcool, unul pentru depășire neregulamentară și au retras un certificat de înmatriculare.

De asemenea, pe perioada desfășurării acțiunii, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.


Admin
de Admin mai 4, 2020 15:14
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]