Urmărit internațional pentru că a încercat să violeze o fetiță de 5 ani, prins de polițiștii nemțeni

Admin
de Admin ianuarie 28, 2021 20:50

Urmărit internațional pentru că a încercat să violeze o fetiță de 5 ani, prins de polițiștii nemțeni

Un bărbat, de 42 de ani, din Farcașa, căutat de autoritățile din Italia, a fost depistat de polițiștii din Neamț, pe raza județului Harghita. Acesta era urmărit, la nivel internațional, pentru tentative de viol și corupere de minori.

La data de 27 ianuarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Neamț, în colaborare cu cei ai Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, au depistat un bărbat, de 42 de ani, din Farcașa, care era urmărit la nivel internațional.

Pe numele acestuia era emis un mandat European de arestare emis de autoritățile judiciare din Italia.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentative de viol și corupere de minori.

În fapt, la data de 6 septembrie 2020, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei, profitând de starea de vulnerabilitate fizică și psihică a unei minore de 5 ani, după ce în prealabil i-ar fi arătat un videoclip cu caracter sexual, ar fi încercat să întrețină un raport sexual cu aceasta.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău, pentru confirmarea mandatului european de arestare.


Admin
de Admin ianuarie 28, 2021 20:50
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget