- Târg de Carte Piatra Neamț, ediția a XVI-a
- O nouă ediție a Clubului Micului Jurnalist
- Atelier creativ de bijuterii din rășină
- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
Un tânăr nu a oprit la semnalele polițiștilor și s-a oprit într-un gard
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gâdinți au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un tânăr din localitate, care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și care nu ar fi oprit la semnalele polițiștilor.
La data de 4 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Gâdinți au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa pe o stradă din localitate și care era condus de un tânăr ce nu poseda permis de conducere.
Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalului polițiștilor, s-a procedat la urmărirea acestuia. La scurt timp, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un gard al unui imobil.
În urma impactului, cel în cauză a părăsit autoturismul și a fugit de la fața locului.
Conducătorul auto, un tânăr de 23 de ani, din Gâdinți, a fost depistat de polițiști la data de 5 februarie și condus la sediul poliției pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu