Un bărbat şi o femeie din Gârcina condamnaţi pentru rele tratamente aplicate unui copil de 7 luni şi ucidere din culpă

Admin
de Admin august 2, 2018 12:44

Marţi, 31 iulie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Gârcina au identificat şi reţinut un bărbat de 45 de ani şi o femeie de 39 de ani, ambii din Gârcina, care posedau mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat de către Judecătoria Piatra Neamţ la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, respectiv prin omisiunea de a asigura o alimentaţie adecvată şi un minim de condiţii de igienă fiului său minor în vârstă de 7 luni.

Femeia a fost condamnată la 3 ani şi 2 luni de închisoare pentru infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului şi ucidere din culpă, întrucât la data de 24 decembrie 2014 l-a îmbăiat pe fiul minor care suferea de malnutriţie severă, într-un recipient cu apă fierbinte, provocându-i arsuri care au condus la decesul acestuia.

Cei doi au fost conduşi de poliţişti la Penitenciarul Bacău, unde au fost încarcerați.


Admin
de Admin august 2, 2018 12:44
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]