Proiectil neexplodat descoperit de un bărbat la Bicazu Ardelean

Admin
de Admin iulie 30, 2019 12:34

proiectil neexplodat Bicazu ArdeleanLuni, 29 iulie, în jurul orei 8:00, Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență ”112”, despre faptul că în comuna Bicazu Ardelean – zona pasul Balaj a fost descoperită muniție neexplodată.

La locul intervenției s-a deplasat echipa pirotehnică cu o autospecială pentru intervenții pirotehnice, care au ridicat un proiectil exploziv cal. 75 mm provenit din Al Doilea Război Mondial, în vederea depozitării şi, ulterior, a distrugerii. Muniția a fost descoperită de către un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din orașul Roznov, pe timpul unei drumeții în munții Hășmaș.

Echipa pirotehnică a verificat zona cu detectorul de metale pe o suprafață de aproximativ 600 metri pătrați şi nu au mai descoperit alte elemente de muniție.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU Neamț reamintește cetăţenilor:

  • să anunţe de urgenţă prin SNUAU 112 despre descoperirea de muniţii neexplodate;
  • să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite neexplodate;
  • să respecte regulile şi măsurile stabilite pentru zonele cu risc la descoperirea muniţiilor neexplodate;
  • să nu dezmembreze sau să predea muniţii neexplodate la operatorii economici care au ca obiect de activitate colectarea deşeurilor metalice;
  • să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor dispozitive;
  • să nu lovească, să taie sau să demonteze muniţiile neexplodate;
  • să nu aprindă focul în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate.

Admin
de Admin iulie 30, 2019 12:34
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns