- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Program duhovnicesc deosebit, ocazionat de sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul
Protopopiatul Piatra Neamț în colaborare cu Parohia „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț, organizează în perioada 22-24 iunie 2024 un program duhovnicesc deosebit, ocazionat de sărbătoarea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Sânzienele – hramul Catedralei voievodale și ocrotitorul orașului.
Adresăm tuturor credincioșilor invitația de a participa, alături de preoții slujitori ai bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț și de ceilalți preoți din oraș și din împrejurimi, la slujbele religioase ce se vor organiza cu acest prilej:
– Sâmbătă, 22 iunie – ora 17.00 – primirea Sfintelor Moaște ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala „Sfântul Ioan Domnesc (vor fi aduse de la Mănăstirea Durău); se va săvârși Sfânta Taină a Maslului.
– Duminică, 23 iunie:
• Ora 8.00 – Utrenia și Sfânta Liturghie; Vecernia (Slujba plecării genunchilor).
• Ora 17.45 – primirea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei la biserica „Sf. Ioan Domnesc”;
• Ora 18.00 – Pavecernița cu Litie;
• Orele 19.30 – 20.30 – Procesiune cu Sfintele Moaște pe traseul: Biserica „Sf. Ioan Domnesc” Catedrală (Turnul lui Ştefan cel Mare) – Teatrul Tineretului – Hotel Ceahlău – Muzeul de Istorie – Sens giratoriu Spitalul Județean – strada Orhei – Hotel Ceahlău – Teatrul Tineretului – Biserica „Sf. Ioan Domnesc” Catedrală, cu participarea preoţilor şi enoriaşilor din Municipiul Piatra Neamț.
Luni, 24 iunie (Nașterea Sf. Ioan Botezătorul): • ora 8.00 – Utrenie, Acatist și Sfânta Liturghie.
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Cele mai citite articole
Eveniment
Cultură






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu