- Creșa de la Sala Polivalentă și-a deschis porțile
- Despre admiterea la arhitectură, la Biblioteca Județeană
- Terapii gratuite pentru copii cu dizabilități la Săvinești
- Ocupația de Enolog, oficial recunoscută în COR
- Atelier de mărțișoare, la Biblioteca Județeană
- Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată la Biblioteca Județeană
Primele magnolii au ajuns la Asociațiile de proprietari
Miercuri, 10 aprilie, a început distribuirea către reprezentanții asociațiilor de proprietari a
materialul săditor care, din această primăvară, va înfrumuseța spațiul verde din cartierele orașului.
Acțiunea va continua și pe parcursul zilei de joi, 11 aprilie, între orele 10.00 și 14.00, în parcarea
interioară a stadionului Municipal Ceahlăul (intrarea dinspre strada Eroilor).
Pentru fiecare bloc al unei asociații se distribuie câte o magnolie și câte un trandafir, în
cadrul acestei acțiuni urmând a fi împărțite, în total, 1000 de magnolii și tot atâtea fire de
trandafir.
În pregătirea acestei campanii, aproape 200 de reprezentanți ai asociațiilor de proprietari au
participat luni la o întâlnire cu specialiști din primărie care le-au oferit instrucțiuni pentru ca
plantarea să fie reușită. Dorința este ca fiecare locatar să aibă astfel ocazia de a contribui la acest
proiect, având grijă de magnolia plantată în apropierea blocului său, un arbore ales tocmai pentru
frumusețea florilor sale.
„Piatra Curată s-a bazat mereu pe implicarea activă a comunității, iar acum ducem această
inițiativă la un alt nivel: Piatra-Neamț devine orașul celor 1000 de magnolii! Plantăm câte o
magnolie la toate blocurile din oraș, printr-un efort comun al administrației, locatarilor și
asociațiilor de proprietari. Fiecare pietrean se va bucura în anii care vin de spectacolul acestor
arbori și de faptul că în fața casei sale cresc rădăcini puternice pentru un viitor mai curat și mai
sănătos!”, a declarat primarul Andrei Carabelea.
Acțiunea de înfrumusețare a spațiilor verzi nu se va opri însă la plantarea magnoliilor și
trandafirilor. Inspirați de multe grădini de bloc îngrijite de pietreni, dorim să premiem cea mai
frumoasă grădină de acest fel, care va fi stabilită în urma unui concurs în care câștigătorul va fi
ales de pietreni. Și în acest caz, implicarea activă a președinților și administratorilor asociațiilor de
proprietari este foarte importantă pentru reușita acestei campanii.
Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu