- Atelier de mărțișoare, la Biblioteca Județeană
- Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată la Biblioteca Județeană
- O nouă creșă va fi dată în folosință în Piatra-Neamț
- Lansarea cărții „Istoria universului“, la Biblioteca Județeană
- Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la Curtea Domnească
- Campionatul regional de robotică FIRST Tech Challenge în premieră la Piatra-Neamț
Poliția Locală Piatra Neamț – Informare

Populația de lebede de pe lacul Bâtca Doamnei este afectată de epidemia de gripă
aviară!
Din acest motiv este în vigoare un nou plan de măsuri pentru a limita extinderea
bolii și la păsările domestice crescute în gospodăriile din proximitatea lacului.
Astfel, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului, cât și cei de
ordine publică, monitorizează malul lacului pe toata aria de acoperire a
municipiului Piatra Neamț. Lebedele identificate ca fiind moarte sunt raportate
reprezentanților DSVSA Neamț, acestea fiind eliminate din zonă conform
procedurilor specifice în vigoare.
Totodată, de la debutul epidemiei și până în prezent, zilnic, cetățenii care locuiesc
în apropierea lacului, dar și pescarii amatori, sunt informați cu privire la măsurile
de precauție pe care trebuie să le ia, astfel încât epidemia de gripă aviară să nu se
răspândească printre păsările din gospodării.
Este recomandată limitarea desfășurării de activități sportive și/sau recreative în
scopul evitării contactului între păsările sălbatice ce populează lacul Bâtca
Doamnei și populație.
De asemenea, vă recomandăm să evitați hrănirea lebedelor și rațelor sălbatice,
pentru că există riscul ca gripa aviară să se transmită și la om.

Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Cele mai citite articole
Eveniment
Cultură

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu