Peste 100 de persoane amendate, amenzi de peste 6.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor sanitare

Admin
de Admin martie 22, 2021 15:25

Peste 100 de persoane amendate, amenzi de peste 6.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor sanitare

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, peste 160 de polițiști, polițiști locali și jandarmi, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurante și localuri publice, fastfood-uri, piețe, târguri, mall-uri precum și mijloace de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 104 societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 51 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.572 persoane.

Echipele de control au aplicat 106 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei, pentru nerespectarea măsurile de protecție individuală.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Pentru siguranța tuturor, recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

De asemenea, în toate localitățile, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22.00 – 5.00, cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.


Admin
de Admin martie 22, 2021 15:25
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns