Medici de la secția ortopedie a Spitalului Județean Neamț reținuți pentru ”luare de mită în formă continuată”

Admin
de Admin martie 6, 2019 10:37

Marți, 5 martie 2019, lucrătorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciile Judeţene Anticorupţie Neamţ, Iaşi, Suceava şi Vaslui, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, au efectuat 7 percheziţii, dintre care două la sediul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț şi au pus în executare 5 mandate de aducere față de tot atâtea persoane suspectate de săvârșirea unor fapte de corupție.

Activitățile au fost derulate într-un dosar penal constituit ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Neamţ, ce vizează fapte de corupţie săvârşite de medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – Secţia Ortopedie şi Traumatologie, în legătură cu îndeplinirea actului medical.

În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate înscrisuri relevante pentru cauză, precum şi importante sume de bani.

Faţă de 5 medici din cadrul acestei secţii, procurorul de caz a luat măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată. În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane.

Acţiunea a fost sprijinită de Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Neamţ, Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Suceava şi Direcţia Generală Anticorupţie – Direcţia Anchete.


Admin
de Admin martie 6, 2019 10:37
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget
Rifil