Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Sărbătorilor Pascale

Admin
de Admin aprilie 25, 2019 15:20

Astăzi, 25 aprilie, a avut loc la sediul ISU Neamț o conferință de presă în care s-au discutat mai multe aspecte privind activitatea în primul trimestru. O altă temă dezbătută a fost legată de măsurile de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorilor.

Activitatea de prevenire a incendiilor în perioada sărbătorilor pascale vizează două aspecte majore: asigurarea securității la incendiu a lăcașurilor de cult și prevenirea incendiilor la gospodăriile populației premergător și pe timpul sărbătorilor pascale.

Premergător sărbătorilor pascale cetățenii își pregătesc gospodăriile de sărbătoare şi din păcate, în mediul rural, finalizează această activitate prin arderea resturilor menajere/vegetale rezultate, ceea ce conduce de multe ori la incendierea gospodăriilor. Un alt aspect este legat de utilizarea necorespunzătoare a sistemelor de încălzire şi de preparare a hranei.

Pe parcursul anului 2019 cadrele inspecției de prevenire au desfăşurat activităţi preventive la obiectivele de cult catolice și ortodoxe pentru a asigura reducerea riscului de incendiu la această categorie de obiective. În cadrul celor 111 controale s-au constatat 372 nereguli, fiind aplicate 293 avertismente şi 26 amenzi contravenţionale în cuantum de 14.500 de lei. Totodată, în paralel cu activitatea de îndrumare și control, instituţia noastră a desfăşurat și următoarele activități:

  • au fost transmise informări la toate mănăstirile și protopopiatele din județ, cu regulile și măsurile minime de prevenire și stingere a incendiilor care trebuie respectate pe timpul manifestărilor cu public numeros cu ocazia sărbătorilor pascale.
  • pentru asigurarea unui nivel de securitate la incendiu cetățenilor din județul Neamț, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a implicat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență care vor desfășura activități preventive premergător și pe timpul slujbelor religioase.
  • cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț care nu sunt de serviciu și participă la Slujba de Înviere vor avea ca sarcină de serviciu urmărirea respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor.

 

Pentru reducerea riscului de incendiu în perioada sărbătorilor pascale recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

  • autoturismele persoanelor participante la slujbele religioase vor fi parcate astfel încât să nu fie blocate căile de acces pentru autospecialele de intervenție ale pompierilor;
  • supravegherea permanentă a copiilor pe timpul desfășurării slujbelor;
  • în cazul izbucnirii unui incendiu pe timpul slujbelor religioase se recomandă:
    • să nu intre în panică și să își păstreze calmul;
    • să anunțe începutul de incendiu la numărul unic 112;
    • să acorde prioritate la evacuare copiilor și femeilor;
    • să identifice și să utilizeze mijloacele inițiale de stingere a incendiilor;
    • să permită accesul forțelor de intervenție pentru stingerea incendiului.
  • la sosirea acasă după slujba de Înviere, recomandăm:
    • amplasarea lumânărilor aprinse în suporturi stabile, la distanțe de siguranță față de materialele combustibile;
    • copiii nu vor fi lăsați nesupravegheați în încăperile în care se află lumânări/candele aprinse;
    • stingerea lumânărilor/candelelor în momentul în care se merge la culcare.

Admin
de Admin aprilie 25, 2019 15:20
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.