- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Lansare de carte Emil Ariton
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește lansarea cărții „Impresia de basm elegiacă“ (Sonete, rondeluri și acrostihuri)“ de Emil Ariton, joi, 26 iunie 2025, de la ora 17:00, în Sala Cupola. Evenimentul este organizat în colaborare cu Reprezentanța Neamț a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași și Societatea Scriitorilor din Neamț, iar prezentarea va fi făcută de scriitorii Dorin Ploscaru și Lucian Strochi și de prof. Ioan Popescu.
„Emil Ariton este un postromantic, preluând din romantism ironia și ideea poemului în proză (ca revoltă antiparnasiană), cultivând structuri supralaxe, dar reabilitând eul poetic după ce îl înlocuise vremelnic, culmea fertil, cu un eu narator, într-un discurs aparent neutral. Plebeu, spirit fractalic, spion, intrus, filfizon, are orgoliul aristocrat al vorbirii unice, democratizând halucinant limbajul, descătușând sintagme. Prin urmare multe fragmente tind să devină arte poetice. (…) Poetul cosmicizează totul, așa încât erezia devine credință. (…) Emil Ariton este un poet pentru liniștea și neliniștea noastră“. (Lucian Strochi, revista „Litere“, iulie 2019).
Emil Ariton s-a născut la 28 martie, 1949, la Bucșești, județul Bacău. Este absolvent al Universității „Al.I. Cuza“ Iași și, până a ieșit la pensie, a fost profesor de matematică. După ce a debutat în 1969, în revista „Gaudeamus“ a Institutului Pedagogic din Bacău, a publicat versuri în diferite reviste din Moldova și a traversat o perioadă de tăcere de 15 ani, timp în care n-a încetat să iubească poezia. În prima etapă de „joc secund“ și de contaminare cu arta cuvântului, a frecventat asiduu cenaclurile literare „Calistrat Hogaș“ și „Petrodava“ din Piatra-Neamț. A mai publicat opt cărți: „Transplant de sinceritate“, Editura Crigarux, Piatra-Neamț, 2007; „Răstălmăciri, fantezii, retrostihuri“, Editura Timpul Iași, 2009; „Chipul speranței“, Editura Corgal Press Bacău, 2012; „Spre zări neștiute, spre stranii tărâmuri“, Editura Crigarux, 2014; „Jucăria de versuri a zodiacului“, Editura Nona, Piatra-Neamț, 2015; „Freamătul din claviaturile nostalgiei“, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2018; „Exil cu îngeri“, Editura Timpul, Iași, 2022.
Este membru al Societății Scriitorilor din Județul Neamț. Are un grupaj de poezii în antologia „Scriitori din Neamț“, Editura „Răzeșu“, 2012. În 2014 apare în „Dicționarul scriitorilor nemțeni“, scris de Constantin Tomșa.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu