- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Lansare de carte despre părintele Grebenea în dosarele securității, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește lansarea cărții „Preot Nicolae Grebenea «Prezent!» – În dosarele Securității“ de Florin Alistar, volumele I-V, joi 17 iulie 2025, de la ora 17:00, în Sala Cupola. Invitații speciali ai evenimentului sunt arhimandritul Iorest Grebenea, jurnalistul Victor Roncea, dr. Corneliu Ciucanu, preotul Mihai Mărgineanu de
la parohia Toma Cozma, Iași și părintele și poetul Dorin Ploscaru.
„Apreciez în mod deosebit munca jertfelnică a domnului cercetător Florin Alistar, el însuși descendent al unei vechi familii răzășești din Războieni, județul Neamț. Desigur, i-au fost de un real folos în acest curajos demers, cunoștințele de specialitate, ca absolvent al Școlii militare de poliție «Nicolae Golescu» din Slatina și apoi licențiat în Drept la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu, cu studii postuniversitare în domeniul managementului instituțiilormpublice. Dar i-a fost de mare folos bogata experiență acumulată în cariera pe
care și-a asumat-o, aceea de polițist judiciar, de investigații criminale în cadrul I.P.J. Neamț, decorat în anul 2013 cu Medalia Națională „Serviciu Credincios“, scrie preot Mihai Mărgineanu, paroh al Bisericii Toma Cozma, Iași, pe coperta a IV-a a primului volum.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu