- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
- Unirea Principatelor, evocare la Biblioteca Județeană
- Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
Jandarmii nemțeni alături de copiii din Adjudeni
Jandarmii nemţeni au răspuns invitaţiei venite din partea preotului vicar al Parohiei Romano – Catolice ”Coborârea Sfântului Duh” din Adjudeni şi au desfăşurat marţi, 9 iulie, o activitate de prevenire dar şi de promovare a imaginii Jandarmeriei Române pentru aproximativ 600 de copii şi tineri.
Într-un cadru mai puţin formal, copiii au primit de la jandarmi recomandări cu privire la adoptarea unui comportament civic bazat pe respect, prevenirea şi combaterea violenţei, respectarea normelor de conduită în societate precum şi sfaturi utile pentru a petrece o vacanţă în siguranţă.
La finalul activităţii, tinerii au avut ocazia să vadă o parte din mijloacele şi materialele de intervenţie ale jandarmilor, exerciţii demonstrative de autoapărare şi să afle câte ceva din tainele meseriei de jandarm chiar de la colegii noştri care acţionează pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor.
Activitatea a avut ca scop informarea şi conştientizarea tinerilor cu privire la factorii de risc şi de protecţie în apariţia unor situaţii de încălcare a legii cât şi cu privire la prevenirea unor comportamente de natură a-i transforma în autori, respectiv în victime ale unor fapte antisociale dar şi de a face cunoscut rolul şi atribuţiile structurilor de ordine în asigurarea unui climat de siguranţă în societate.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul








Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu