Jandarmi avansați în grad cu ocazia Zilei Naționale a României

Admin
de Admin decembrie 3, 2019 12:52

Cu ocazia Zilei Naționale a României, 5 jandarmi nemțeni care s-au evidențiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu au fost avansaţi în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.

Această zi va avea o semnificație aparte și pentru 6 tineri absolvenți ai Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi ”Petru Rareş” Fălticeni, care au ales să își înceapă activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț. Emoționați, au  depus jurământul militar în fața Drapelului de Luptă al unității și au fost prezentați colectivului bleu-jandarm nemțean.

În perioada următoare, noii colegii vor urma, sub directa coordonare a tutorilor profesionali, un program de pregătire pentru aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi perfecţionarea deprinderilor practice referitoare la misiunile ce revin inspectoratului în zona de competenţă, concomitent cu executarea misiunilor.

Festivitatea de înmânare a noilor grade și depunerea jurământului militar au avut loc luni, 2 decembrie, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț în prezența doamnei prefect Daniela SOROCEANU.


Admin
de Admin decembrie 3, 2019 12:52
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: telemneamt@gmail.com.

Facebook Pagelike Widget