ISU Neamţ: măsuri de prevenire a incendiilor în minivacanţa de 1 Mai

Admin
de Admin aprilie 27, 2018 13:37

1 mai reguli PSI la gratarInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al Judeţului Neamț avertizează populaţia asupra consecinţelor utilizării incorecte a focului de către cei care îşi vor petrece ziua de „1 Mai” la iarba verde.

În această perioadă, tot mai multe persoane îşi petrec timpul liber desfăşurând activităţi de agrement  în mijlocul naturii. Din păcate, nerespectarea regulilor de prevenire a incendiilor conduce la producerea celor mai multe incendii de pădure.

Astfel, dintre cauzele de producere a incendiilor exemplificăm: focurile de tabără, focurile utilizate pentru prepararea mâncării, jocul copiilor cu focul şi jarul sau scânteile purtate de vânt.

În vederea diminuării riscului de incendiu la fondul forestier şi evitării distrugerii unor bunuri din zonele împădurite, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ, împreună cu reprezentanţii centrelor de agrement şi reprezentanţii Direcţiei Silvice Neamţ, vor desfăşura activităţi de prevenire a incendiilor, în zonele de agrement amenajate / neamenajate din apropierea fondului forestier şi unităţile de turism/alimentaţie publică.

Pompierii nemţeni recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri de prevenire a incendiilor de pădure:

  • este interzis accesul autovehiculelor particulare pe drumurile forestiere, precum şi instalarea corturilor pentru cazare şi prepararea hranei în alte locuri decât cele special amenajate în acest sens;
  • este interzis accesul cu focul deschis şi fumatul în pădure sau la o distanţă mai mică de 100 m de aceasta;
  • este interzisă aprinderea focului lângă frunze și ierburi uscate;
  • este interzisă aprinderea focului pe timp de vânt şi în perioadele caniculare şi secetoase;
  • este interzisă folosirea focului deschis la distanţe mai mici de 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili);
  • este interzisă aruncarea în pădure a resturilor de chibrituri, ţigară sau gunoaie.

Recomandări :

  • supravegheaţi focul permanent! La final, stingeţi focul cu apă şi acoperiţi jarul cu pământ;
  • ţineţi la îndemână pături şi vase cu apă pentru stingerea focului scăpat de sub control;
  • dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;
  • supravegheaţi în permanenţă copiii pe durata folosirii focului;
  • anunţaţi la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgenţă „112” orice început de incendiu de pădure pe care îl observaţi.

 

Cetăţeni, nu uitaţi, prevenind incendiile de pădure, protejaţi viaţa, mediul şi bunurile!


Admin
de Admin aprilie 27, 2018 13:37
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns