INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ – Premieră

Admin
de Admin martie 5, 2024 11:30

INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ – Premieră

Teatrul Tineretului anunță Premiera spectacolului INSTRUCȚIUNI PENTRU
ASAMBLARE CORECTĂ de Thomas Eccleshare, în regia lui Mihai Gligan, sâmbătă, 9
martie, și duminică, 10 martie, de la ora 19:00, în Sala Mare. Spectacolul face parte din
programul MIC-RO Laborator de creație teatrală al Teatrului Tineretului.
Thomas Eccleshare este un dramaturg englez, multipremiat, cu studii la celebrele instituții
Cambridge din Marea Britanie și Lecoq din Paris. A debutat în 2011 cu piesa Pastoral, care i-
a adus premiul Verity Bargate. În 2012 a devenit dramaturg rezident la Teatrul Soho. În
următorii ani a scris I’m Not Here Right Now (2015), Heather (2017) și Instructions for
Correct Assembly (2018) – piesă montată în premieră, în același an, de către Royal Court
Londra. A fost distins cu premiile „Catherine Johnson“ și „Fringe First“. Piesele lui au fost
montate în multe țări și publicate în 2020 într-o primă antologie de către Editura Oberon. De
asemenea, este co-director artistic al companiei de teatru vizual Dancing Brick.
Mihai Gligan este un tânăr regizor, licențiat în regie de teatru la Facultatea de Teatru a
Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (2022). În prezent este masterand la specializarea
Regie de Teatru din cadrul aceleiași facultăți. Sub egida facultății amintite a realizat mai
multe proiecte teatrale: regia spectacolului „Căsătoria”, după N. V. Gogol la Teatrul
Municipal Baia Mare (distins cu Premiul special al juriului pentru regie și Premiul pentru
scenografie, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Atelier 2022); regia și scenografia
spectacolului Constelații de Nick Payne, produs de Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca,
în 2023; co-regia spectacolului „gen.snowflake”, sub coordonarea regizorului Bobi Pricop, la
Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova, în 2023; regia spectacolului-lectură „Spaimă
cosmică sau ziua în care Brad Pitt a devenit paranoic” de Christian Lollike, în cadrul
Festivalului National de Teatru, 2023.
INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ explorează, într-o cheie distopică,
nevoia tot mai pregnantă de atingere a perfecțiunii, consecințele ce pot apărea dacă presiunea
vine din exterior (în cazul de față de la părinți înspre copil), dar și alternativele la care
oamenii apelează pentru a umple un imens gol emoțional.
Cât e obsesie a perfecțiunii, cât e narcisism și cât e dragoste necondiționată în creșterea unui
copil? Câte dintre alegerile autodistructive ale copiilor sunt modalități de a se separa de
părinții anxioși, posesivi? De la ce vârstă devii responsabil de propriile alegeri? Poate fi
educația parentală un fel de programare digitală? Putem înșela moartea sau trauma cu ajutorul
inteligenței artificiale? Acestea sunt câteva dintre întrebările-temă ale spectacolului.

Reprezentațiile vor fi urmate de discuții cu publicul, moderate de Oana Balaci, secretar
artistic al Teatrului Tineretului.

INSTRUCȚIUNI PENTRU ASAMBLARE CORECTĂ
de Thomas Eccleshare
traducere: Vlad Sălbatecu
Regie: Mihai Gligan
Scenografie: Clara Ștefana
Muzică: Paul-Ovidiu Cosovanu
Video: Miruna Croitoru
Lighting design: Costi Baciu
Distribuție:
Nick/Jan: Emanuel Becheru
Max: Elena Popa
Hari: Mircea Postelnicu
Laurie: Nora Covali
Paul: Dragoș Ionescu
Amy: Codruța Bonta
Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani.

Admin
de Admin martie 5, 2024 11:30
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget
Rifil
Facebook Pagelike Widget
Rifil