- FESTIVALUL DE TEATRU PIATRA NEAMȚ, ediția 37, Teatrul – un dincolo prezent
- În preajma Sărbătorii Floriilor CORUL ACADEMIC „BYZANTION” CONCERTEAZĂ LA PIATRA-NEAMȚ
- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
Expoziție de artă decorativă Rodica Rusu, la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț invită publicul iubitor de
frumos la expoziția de artă decorativă „În lumea mea“ semnată de Rodica Rusu,
organizată în Spațiul expozițional de la parterul Corpului A, în perioada 9
aprilie – 10 mai 2024.
Vernisajul acestei expoziții, care constituie debutul artistei vizuale, va avea
loc vineri, 12 aprilie, începând cu ora 17:00. Stela Gașpari, comentator de artă,
va face prezentarea, iar Cristian Piron, profesor la Liceul de Arte „Victor
Brauner“ Piatra-Neamț, va susține un moment muzical la chitară și voce.
Lucrările din aceasta expoziție au fost executate în tehnică mixtă, pastă de
relief, material textil, culori acrilice, placă de lemn și pânză pe sașiu.
„Am vrut să creez o lume plină de mister, de emoție și de sentimente, o
lume în care să mă retrag pentru a mă regăsi atunci când în cea exterioară mă
simt pierdută sau neînțeleasă. Sper ca publicul să poată avea trăiri în această
cheie atunci când îmi privește expoziția“, a mărturisit Rodica Rusu.
Născută la 2 iunie 1983, la Brăila, Rodica Rusu a studiat pictura ca
autodidactă, fiind atrasă de minunata lume a creației, a artei, încă de copilă.
După câțiva ani petrecuți la Iași, tânăra artistă a preferat să se stabilească la
Piatra Neamț.






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu