După 4 ani de pauză, Festivalul Dacic Petrodava se întoarce la Piatra-Neamț

Admin
de Admin iulie 23, 2023 10:03

După 4 ani de pauză, Festivalul Dacic Petrodava se întoarce la Piatra-Neamț

În perioada 29-30 iulie 2023, pe platoul Curții Domnești, peste 100 de războinici daci și legionari romani vă așteaptă pentru a vă oferi adevărate lecții de istorie vie, despre antichitatea daco-romană de pe aceste meleaguri. Din program, alături de numeroasele ateliere militare și meșteșugărești (metaloplastie, monetărie, signacula, jocuri romane, scriptoria, fierărie, țesut etc.) nu vor lipsi nici demonstrațiile de tehnică militară daco-romană sau reconstituirea unor bătălii între daci și romani.

Pentru prima dată în cadrul acestui festival, în ziua de duminică, 30 iulie, publicul este invitat să se alăture războinicilor daci și legionarilor romani chiar pe platoul de la Bâtca Doamnei unde este poziționată cetatea dacică Petrodava, care reprezintă cel mai vechi monument istoric din Piatra-Neamț.

Situată nu departe de municipiul Piatra-Neamţ, la circa 4 kilometri, pe un pinten al dealului Bâtca Doamnei, la o înălţime de 457 de metri, Cetatea Petrodava este menţionată de Ptolomeu în lucrarea Geographia în cadrul descrierii Daciei, alături de alte 43 de cetăţi.

La festival vor participa cele mai importante trupe de reconstituire istorică din România, precum: Asociația Culturală Istoria Interactivă / Neamț, Garda Apulum / Alba Iulia, Terra Dacica Aeterna / Cluj Napoca, Historia Renascita / Pitești și Nimfele Dace / Zalău.

Anul acesta, Asociația Culturală Istoria Interactivă din Piatra-Neamț organizează acest eveniment cu sprijinul Primăriei municipiului Piatra-Neamț.

 

Program

Vineri, 28 iulie 2023

Montarea taberelor dacice și romane. / Platoul Curții Domnești

Sâmbătă, 29 iulie 2023

10.00 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului. / Platoul Curții Domnești

10:30-10:45 – Prezentarea taberelor și atelierelor meșteșugărești.

11.00 – Deschiderea taberelor și atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori). / Platoul Curții Domnești

19.00 – Dansuri antice; Prezentări și demonstrații de tehnică militară daco-romană; Lupte de gladiatori;/ Platoul Curții Domnești

20.30 – 21.00 – Marea bătălie dintre daci și romani – partea I; Platoul Curții Domnești

21.30 – Parada cu torțe.

Duminică, 30 iulie 2023

11.00 – Asediul cetății Petrodava. / Bâtca Doamnei

13.00 – Deschiderea taberelor și atelierelor meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Monetărie, Întreținere echipamente, Jocuri romane, Plante dacice, Metalurgie, Machete, Scriptoria, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori). /  Platoul Curții Domnești

18.00  – Dansuri ale nimfelor Dace; Lupte de gladiatori; / Platoul Curții Domnești

18:30 – Marea bătălie dintre daci și romani – partea II; Salutul trupelor și închiderea festivalului. / Platoul Curții Domnești

Admin
de Admin iulie 23, 2023 10:03
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns