Doi bărbați dați dispăruți în condiții suspecte au fost identificați

Admin
de Admin decembrie 11, 2019 15:48

La data de 10 decembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au desfășurat activități de căutare a unui bărbat, de 50 de ani, din Icușești, cu afecțiuni medicale, dat dispărut de pe raza comunei Războieni.

Căutarile, care au fost desfășurate și pe timpul nopții s-au efectuat cu sprijinul pompierilor din cadrul ISU Neamț, a jandarmilor din cadrul IJJ Neamț și a 25 de voluntari de pe raza comunei Războieni.

În această dimineață, bărbatul a fost găsit în pădurea din punctul Bozu de pe raza comunei Războieni.

Tot astăzi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către un bărbat de 38 de ani, din Iași cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe DN 2 E 85, în apropiere de Trifești, a oprit autoturismul întrucât pasagerul, un bărbat de 78 de ani, din Iași, se simtea rău.

Bărbatul în cauză a coborât din autoturism iar după câteva minute, conducătorul auto observând că acesta nu mai revine a coborât și a început să îl caute prin apropiere. Întrucât nu l-a găsit, a solicitat intervenția polițiștilor prin apel 112.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție și un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman care au procedat la căutarea bărbatului.

După aproximativ 4 ore de căutări, acesta a fost găsit în apropiere de Halta Trifești, într-o zonă cu vegetație abundentă, fiind incoerent în vorbire și având o stare de hipotermie.

Bărbatul a fost preluat de un echipaj SMURD iar în urma îngrijirilor medicale, a fost predat familiei.

Acesta a declarat că nu poate preciza circumstanțele în care s-a rătăcit și nu a fost victima vreunei infracțiuni.


Admin
de Admin decembrie 11, 2019 15:48
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]