Daniel Harpa: Pășim pe urmele unei civilizații misterioase, haideți s-o arătăm lumii!

Admin
de Admin iunie 4, 2024 17:58

Daniel Harpa: Pășim pe urmele unei civilizații misterioase, haideți s-o arătăm lumii!

“În Neamț, avem marea dintre munți, ziduri muşatine și străjeri ai Cetății, locul amintirilor din copilărie, muntele sfânt și păduri seculare! Pășim pe urmele unei civilizații misterioase, Cucuteni – cea mai veche din Europa. Pe urmele lui Ștefan cel Mare, ale haiducilor, dar și ale sfinților care au viețuit pe aceste meleaguri binecuvântate. NEAMȚUL este O LUME cu aură de legendă zugrăvită în nemuritoare pagini literare, căci autori fundamentali au făcut din Neamț cel mai întâlnit tărâm românesc în pagini de beletristică, o istorie vie a literaturii române”, a declarat Daniel Vasilică Harpa, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Neamț.

Restaurarea obiectivelor de patrimoniu, redeschiderea stațiunilor balneoclimaterice, promovarea produselor și tradițiilor locale, exploatarea nautică a Lacului Izvorul Muntelui lângă Portul Bicaz, parcuri de divertisment și pârtii de schi, sunt doar câteva dintre obiectivele propuse de Daniel Harpa în Programul de turism pentru județul Neamț.

”Avem numeroase muzee și clădiri de patrimoniu care trebuie protejate și transmise în stare bună viitoarelor generații. Vom depune eforturi pentru accesarea de fonduri prin care să continuăm restaurarea monumentelor istorice și a clădirilor de patrimoniu, precum și pentru implementarea de tehnologii moderne pentru îmbunătățirea experienței turistice, cum ar fi ghiduri audio-video 360° și
aplicații mobile”, a precizat candidatul PSD.

Sursele de finanțare sunt fondurile nerambursabile sau investițiile public-private. Candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Neamț propune:
Redeschiderea stațiunilor balneoclimaterice de la Negulești și Oglinzi
Bază pentru sporturi nautice lângă Port Bicaz
Parc de divertisment Creangă Land (lotizat, în etape pentru facilitarea implementării)
Pârtii de schi în zona montană (Durău, Borca, Dămuc)
Puncte de popas/belvedere de-a lungul unor drumuri pitorești, cu respectarea restricțiilor specifice ariilor naturale protejate, acolo unde este cazul: DJ 155F (Axialul), DN15B (Târgu-Neamț – Pipirig), DN15C (Târgu-Neamț – Piatra-Neamț), DN15F (Târgu-Neamț – Agapia), DN17B (Poiana Largului -Borca), DJ157F (Mănăstirea Secu – Mănăstirea Sihăstria)

Cel mai important: OAMENII LOCULUI, promotori ai Neamțului turistic
Pentru a oferi turiștilor o experiență completă, se vor promova produsele și tradițiile locale, astfel:
Târguri și piețe în zone cheie din județ, unde producătorii să își poată vinde produsele autentice, de la legume, brânzeturi și vinuri, la obiecte de artizanat și țesături tradiționale
Ateliere interactive unde turiștii vor putea învăța cum se fac produsele locale și vor putea participa la activități tradiționale
Promovare online și offline a Neamțului turistic
Centre de incubare pentru Turism, unde micii antreprenori, îndeosebi cei care vor sau care activează deja în turism, să beneficieze de consultanță și suport logistic.

Vom crea un parteneriat solid între toți factorii implicați în turism, inclusiv mănăstiri, producători locali, sectorul HoreCa, meșteșugari, ONG-uri și vom exploata poveștile și legendele județului pentru a oferi vizitatorilor experiențe autentice și memorabile.

“Avem drumuri bune, se construiesc autostrăzi, iar județul Neamț poate deveni o destinație turistică de top. Printr-un parteneriat corect între autorități, ONG-uri, sectorul privat și oamenii locului, vom crea un mediu favorabil dezvoltării turismului și vom transforma Neamțul într-un loc unde legendele prind viață și poveștile devin realitate. Neamț – Unde Legendele Prind Viață va deveni brandul nostru de succes, atrăgând turiști din întreaga lume și contribuind la creșterea economică și prosperitatea județului nostru”, a adăugat Daniel Vasilică Harpa.

Material comandat de organizația PSD Neamț.

Cod mandatar financiar 21240002

Admin
de Admin iunie 4, 2024 17:58
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns