Cum se va desfășura Programul Național de Vaccinare anti-covid

Admin
de Admin noiembrie 20, 2020 11:41

Cum se va desfășura Programul Național de Vaccinare anti-covid

Organizația Mondială a Sănătății consideră esenţiale pentru controlul pandemiei, protejarea sistemelor de sănătate, reducerea morbidităţii şi mortalităţii şi relansarea economiilor globale, dezvoltarea, producţia şi distribuirea rapidă a unuia sau mai multor vaccinuri împotriva C0VID-19.

În acest sens, Ministerul Sănătății a demarat organizarea programului de vaccinare anti – COVID – 19, care se va desfăşura în etape, în funcţie de tipul şi disponibilitatea unuia sau mai multor vaccinuri.

Prima etapă va include vaccinarea următoarelor categorii de personal: personalul medical şi auxiliar din unităţile medicale publice şi private, personalul care deserveşte activităţile esenţiale din infrastructura critică, personalul din unităţile medicale ale ministerelor cu reţea sanitară proprie, personalul din instituţiile aflate în subordinea ministerelor de resort, persoanele peste 18 ani vulnerabile (vârstnici peste 65 de ani şi cei cu boli cronice) și, ulterior, populaţia generală.

Direcția de Sănătate Publică Neamț a efectuat în cursul săptămânii trecute catagrafia, in vederea organizării primei etape a programului de vaccinare anti – COVID – 19.

Ministerul Sănătății precizează că, în mod similar activităţilor desfăşurate prin Programul Naţional de Vaccinare, nu se are în vedere introducerea obligativităţii vaccinării împotriva SARS – CoV-2, participarea la campania de vaccinare urmând a fi voluntară.

Vaccinarea reprezintă cea mai fezabilă strategie pentru a ieşi din situaţia actuala generată de pandemia COVID-19. Siguranţa cetăţenilor este prioritară. Comisia Europeana nu va face niciun compromis şi nici derogări în privinţa furnizării informaţiilor necesare despre siguranţaşi eficiența unui produs.

Orice vaccin care va ajunge pe piaţa UE, înainte de a fi disponibil pentru achiziţie şi utilizare, va trebui sa satisfacă toate criteriile ştiinţifice in privinţa siguranţei, eficienței şi calităţii. În cazul detectării unor efecte adverse severe, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare în UE.


Admin
de Admin noiembrie 20, 2020 11:41
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]