Cum se va desfășura examenul de Bacalaureat anul acesta

Admin
de Admin mai 25, 2020 13:21

Cum se va desfășura examenul de Bacalaureat anul acesta

Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare și desfășurare a examenului național de Bacalaureat – 2020.

Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

  • organizarea sălilor de examen  să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați  la o distanță  de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile enumerate mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 23 iunie proba la Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă.

În data de 24 iunie va avea loc Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă.

Rezultatele vor fi afişate pe 30 iunie, până la ora 12:00.

Contestaţiile vor putea fi depuse pe 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00, şi pe 1 iulie între 8:00 – 12:00.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe 5 iulie.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.


Admin
de Admin mai 25, 2020 13:21
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]