Controale și amenzi în gările CFR și trenurile din județ

Admin
de Admin octombrie 29, 2020 15:20

Controale și amenzi în gările CFR și trenurile din județ

Ieri, 28 octombrie, polițiștii de la transporturi  au desfășurat o acțiune în trenurile de călători și stațiile de cale ferată, pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2 și creșterea siguranței călătorilor.

Sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț au acționat în stațiile CFR si în trenurile de călători pentru creșterea gradului de ordine și siguranță publică și pentru verificarea respectării regulilor pentru limitarea efectelor pandemiei SARS COV-2.

În cadrul acțiunii, a fost verificat, în principal, modul în care sunt respectate normele sanitare, în 5 stații de cale ferată și 13 trenuri de călători.

Polițiștii au legitimat peste 20 de persoane și au depistat un minor lipsit de supraveghere.

Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, dintre care 9 la Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, au mai fost aplicate și 2 sancțiuni la H.G. nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române și una la alte acte normative.

Valoarea amenzilor aplicate este de 1.380 de lei.

CFR Călători face apel la călători să NU urce în tren, dacă la casa de bilete li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizații.

Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente/autorizații și pentru a putea fi, astfel, dimensionată cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor procurarea biletelor din timp.

Este important ca pasagerii să evite aglomerația și să nu aleagă pentru destinația lor doar trenurile de la orele de vârf. Dacă vor face rezervări din timp, se pot suplimenta în mod operativ trenurile, înainte de plecare.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.


Admin
de Admin octombrie 29, 2020 15:20
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]