- Unirea Principatelor, evocare la Biblioteca Județeană
- Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
- Costache Lupu și colaboratorii vor ura Primăria și Consiliul Local Piatra Neamț
- „Sus, la poarta Cerului“, spectacol de colinde la Biblioteca Județeană
- CU GÂNDUL LA SĂRBĂTORILE DE IARNĂ, „A JAZZY CHRISTMAS”
- Biblioteca Județeană, prezentă în Malta, într-un proiect Erasmus+
Continuă și în acest an campaniile privind prevenirea și combaterea cerșetoreriei
Cerșetoria reprezintă primul pas către infracționalitate și delincvență, iar de la
mâna întinsă până la furturi și tâlhării nu este decât un singur pas!
Așadar, SPUNE NU CERȘETORIEI!
Campania, ce a avut ca scop determinarea cetățenilor de a nu mai oferi
bani celor ce apelează la mila publică, a fost inițiată în colaborare cu
reprezentanții Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamț și s-
a desfășurat în zona supermarketurilor și a piețelor agroalimentare de pe raza
municipiului Piatra Neamț, miercuri, 21.02.2024.
Echipe mixte, formate din polițiști locali și reprezentanți ai D.A.S. Piatra
Neamț au împărțit pliante ce conțineau recomandări pentru a convinge cetățenii
să nu mai ofere bani cerșetorilor, mai ales în cazul celor apți de muncă.
Atât polițiștii locali cât și reprezentanții Direcției de Asistență Socială au explicat
trecătorilor sau celor aflați la cumpărături, că fenomenul cerșetoriei nu poate fi
limitat, decât dacă toată lumea ar înțelege că în momentul în care ajută o
persoană care apelează la mila publică, nu face decât să întrețină o încălcare
repetată a legii.
În cadrul acțiunii, 10 persoane au fost depistate că apelau la mila publică,
printre acestea și o femeie din Piatra Neamț care se folosea de doi minori pentru
a-i convinge pe cetățeni să le dea bani. Persoana în cauză a fost consiliată de
reprezentantul D.A.S. Piatra Neamț cu privire la rigorile legale, mai ales în ceea ce-
i privește pe minori. Au fost aplicate și 3 sancțiuni contravenționale în valoare de
700 de lei pentru încălcarea Legii 61/1991, art. 2, pct. 3.
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Cele mai citite articole
Eveniment
Cultură






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu