- CONCURSUL NAŢIONAL DE ARTE PLASTICE „NICOLAE MILORD”, EDIŢIA A X-A
- LA ORIZONT, FESTIVALUL CONCURS „FLORILE CEAHLĂULUI”, EDIȚIA A XXXVI-A
- Un nou atelier de icoane pe sticlă
- Expoziție de icoane pe sticlă Emilia Nicolaescu
- Unirea Principatelor, evocare la Biblioteca Județeană
- Ziua Culturii Naționale, la Biblioteca Județeană
Concurs de desen pentru copii organizat de polițiști
Pentru că siguranţa copiilor reprezintă o prioritate a poliţiştilor și pentru că în această perioadă copiii resimt mai mult decât oricând nevoia de exprimare/comunicare, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț invită elevii claselor I – IV să fie creativi și să ilustreze cum ar trebui să fie lumea din jurul lor pentru ca ei să se simtă în siguranță.
Lucrările pot fi trimise, în perioada 10-21 mai a.c., prin aplicația WhatssApp (foto) la numărul de telefon 0741 066 184, prin poştă sau depuse personal la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț situat pe strada Eroilor, nr. 16 (în atenţia Compartimentului Relații Publice).
Pe spatele fiecărei lucrări trebuie să fie menționat numele, prenumele elevului, școala, clasa, numele și numărul de telefon al unui părinte, urmând ca în momentul afişării publice aceste date să fie protejate.
Pentru a nu îngrădi gestul copiilor, regulile de participare sunt puţine, însă fiecare copil poate participa la concurs cu o singură lucrare.
Desenele pot fi realizate în acuarele/tempera/creion/colaj, pe foaie de desen de dimensiune A4.
Toți copiii participanți vor primi diplome de participare și premii surpriză, iar desenele acestora vor fi expuse atât pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cât și în cadrul unei expoziții organizate cu ocazia celebrării Zilei copilului.
Articole similare:
Niciun comentariu
Scrie un comentariu
Lasă un răspuns Anulează răspunsul






Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.
Scrie un comentariu