Comunicat RAR: Mai puțină birocrație, mai eficienți pentru dumneavoastră!

Admin
de Admin decembrie 13, 2022 08:34

Comunicat RAR: Mai puțină birocrație, mai eficienți pentru dumneavoastră!

Stimați clienți,

Vă invităm să apelați imediat la șeful reprezentanței unde ați fost cu vehiculul, dacă aveți orice nemulțumire. Este mult mai eficient ca problema să se rezolve pe loc, „la cald”, atât timp cât mașina este acolo și datele sunt proaspete. Pentru că, în acest fel, dacă este vorba despre o eroare de orice natură, intervenția instant este mai eficientă decât revenirea ulterioară.

Ne preocupă să ne asigurăm că vizita dumneavoastră la oricare dintre reprezentanțele RAR va beneficia de prestații la cele mai înalte standarde profesionale.

La fel de mult suntem interesați să știm că sunteți tratați cu respect de angajații noștri, într-o stare de normalitate relațională reciprocă.

Înțelegem problemele pe care le întâmpinați în diferite situații legate de interacțiunea cu reprezentanții RAR, în special în cazurile de interpretare subiectivă a unor prescripții de natură legislativă, tehnică sau administrativă.

Exista situații în care inginerii de pe linie nu va pot oferi toate explicațiile necesare de care aveți nevoie astfel încât să plecați de la RAR în deplină cunoștință a unei situații excepționale sau neprevăzute. Motiv pentru care venim în întâmpinarea dvs. cu o modalitate eficientă de a salva timp și nervi!

Șeful de reprezentanță are obligația să verifice tot ce vă nemulțumește și să intervină dacă este cazul, astfel încât să evitați risipa de timp prin a trimite petiții sau reclamații retroactiv. La acestea din urmă vă rugăm să apelați numai dacă rezoluția șefului de reprezentanță nu a fost de natură să clarifice aspectele cu privire la care ați avut întrebări.

Comunicarea reciprocă și proactivă este soluția pentru ca gradul dumneavoastră de satisfacție în urma interacțiunii cu RAR să fie la nivelul așteptat de ambele părți.

Șefii de reprezentanțe sunt la dispoziția dumneavoastră în timpul programului de lucru. De asemenea, pe site-ul RAR, www.rarom.ro, la rubrica „Șefi Reprezentanțe”, găsiți datele de contact ale fiecăruia dintre ei.

 

Mai aproape de clienții noștri!

Vă mulțumim pentru încredere.

Biroul de presă RAR


Admin
de Admin decembrie 13, 2022 08:34
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns