Bilanțul activității Poliției Locale Piatra Neamț, în anul 2023

Admin
de Admin februarie 5, 2024 08:36

Bilanțul activității Poliției Locale Piatra Neamț, în anul 2023

Vineri, 2 februarie 2024, a avut loc ședința de bilanț a activității desfășurată
de polițiștii locali pietreni pe tot parcursul anului 2023.
Pe lângă efectivele din operativ și conducerea instituției, la ședință au mai fost
prezenți primarul municipiului Piatra Neamț Andrei Carabelea, viceprimarul Alin
Lehăduș, consilierul pe linie de ordine publică Iulian Munteanu și consilieri locali,
membri ai Comisiei Locale de Ordine Publică din cadrul Consiliului Local Piatra
Neamț – Alina Tatomir și Ciprian Enache.
Pe parcursul ședinței au fost prezentate rezultatele activității pe întreaga
instituție, cu evidențierea grafică a acțiunilor efectuate de efectivele din operativ,
conform atribuțiilor și serviciilor din care fac parte, observându-se o creștere
semnificativă a volumului de activitate în comparație cu anii precedenți. De
asemenea, creșterea indicilor raportați la criteriile după care își exercită atribuțiile
polițiștii locali s-a putut observa și în numărul mare de sesizări în anul 2023 –
2520, preluate fie prin intermediul Dispeceratului, fie direct din teren, prin
relaționarea cu cetățenii.
”În concluzie, anul 2023 la care facem referire, a fost un an cu multe provocări
pentru instituția noastră, în special pentru a ne adapta la dinamica și volumul
mare de solicitări, dar suntem conștienți că anul 2024 va fi un an la fel de
solicitant, ce necesită o mai atentă coordonare în actul managerial și o implicare
activă din partea personalului de execuție, în interesul comunității locale”, a
concluzionat Eugen Pancu, director executiv al Poliției Locale Piatra Neamț.
”Într-adevăr, anul 2023 a fost plin de provocări însă anul acesta va fi și mai
greu și cu mai multe provocări. Sprijinim în continuare Poliția Locală și doresc
ca polițiștii locali să fie mai eficienți în ceea ce privește sesizările și problemele
din oraș, astfel încât totul să fie semnalat celor de la investiții, pentru ca mai
apoi să se acționeze prompt și cu eficacitate asupra tuturor situațiilor care apar
prin oraș. Rezultatele dvs. merită să fie promovate, fie că sunt de ordine publică,
de siguranță rutieră ori protecția mediului, în acest fel oamenii vor înțelege că
Poliția Locală este o instituție utilă și necesară comunității”, a declarat Andrei
Carabelea, primar al municipiului Piatra Neamț.
”Numărăm rezultatele, iar cifrele vorbesc de la sine. Raportat la obiective, cifrele
sunt pe măsură. Poliția Locală este parte activă din comunitate, polițiștii locali
văd situația reală din teren care stă la baza muncii și a deciziilor noastre”, a
conchis Alin Lehăduș, viceprimar al municipiului Piatra Neamț.

Admin
de Admin februarie 5, 2024 08:36
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns