Avansări în grad la IPJ Neamț de Ziua Națională a României

Admin
de Admin decembrie 1, 2020 17:04

Avansări în grad la IPJ Neamț de Ziua Națională a României

La împlinirea a 102 ani de la Marea Unire, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, aduc un omagiu celor care, prin patriotism și sacrificiu, au desăvârșit România Mare.

Ziua Națională a României reprezintă un reper important în istoria noastră, a românilor, cât și o zi în care ne demonstrăm din nou profesionalismul.

Anul acesta, deşi manifestările publice dedicate acestui moment au lipsit, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, Ziua de 1 Decembrie îi regăsește pe poliţiştii nemțeni alături de cetăţeni, în stradă, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și menținerea unui climat optim de  ordine şi siguranţă publică.

Cu prilejul acestei zile, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim, 20 ofițeri și 23 agenți de poliție, efective ce aparțin structurilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț, ce au avut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată și s-au remarcat în mod deosebit.

Condiţia de profesionişti în aplicarea şi respectarea legii îi obligă pe polițiști să asigure un răspuns operativ și ferm în fața oricărei forme de criminalitate, pentru apărarea intereselor legitime ale cetățenilor.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor continua să acționeze în sistem integrat, cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru impunerea normelor legale și verificarea măsurilor dispuse, instituite pe perioada stării de alertă.

La mulți ani, România!


Admin
de Admin decembrie 1, 2020 17:04
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Facebook Pagelike Widget

Vrei să faci parte din echipa noastră? Oferim salariu motivant!

TeleM Neamţ face angajări pentru posturile de reporter – redactor şi agent marketing.

Persoanele interesate sunt rugate să trimită CV la adresa de email: [email protected]