Atenționare meteorologică de ninsori și viscol valabilă pentru județul Neamț

Admin
de Admin decembrie 27, 2019 20:28

Atentionare meteorologica 27 decembrie 2019Astăzi, 27 decembrie, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare metorologică valabilă și pentru județul Neamț.

În intervalul 27 decembrie, ora 22:00 – 29 decembrie, ora 20:00, local și temporar vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45-50 km/h și de peste 6070 km/h la munte, iar pe parcursul zilei de duminică și în sud-est.

Temporar în zona montană va ninge, iar local în Transilvania, sudul Moldovei și din a doua parte a zilei de sâmbătă, 28 decembrie și în Muntenia și vestul Dobrogei vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În Carpații Meridionali și de Curbură, iar din dimineața zilei de sâmbătă, 28 decembrie și în cea mai mare parte a Moldovei va ninge, temporar însemnat cantitativ, astfel că se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală în general de 50-55 km/h, iar la munte, în special pe creste, vor fi rafale de peste 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.


 

Admin
de Admin decembrie 27, 2019 20:28
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns