Amenzi de 53.445 lei aplicate de Poliţia Locală în Piatra Neamţ

Admin
de Admin septembrie 4, 2018 12:11

În săptămâna 27 august – 2 septembrie 2018, Poliția Locală Piatra-Neamț a aplicat 219 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 53.445 lei. Dintre acestea, un număr de  101 de sancțiuni au fost aplicate de către Biroul Ordine Publică,  35 pentru apelare la mila cetățenilor, iar 21 pentru încălcarea prevederilor HCL 7/2010, privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică.

Compartimentul Protecția Mediului  a aplicat 6 sancțiuni, în valoare de 2.600 lei pentru spălarea mașinii în loc neautorizat pe domeniul public, scoaterea gunoaielor și apelor uzate pe stradă, repararea mașinii pe domeniul public, depozitarea gunoaielor și a resturilor menajere în europubelele care aparțin  altor asociatii de proprietari, parcarea autovehiculului pe spatiul verde sau pe trotuar.

Compartimentul Activități Comerciale a verificat un număr de 14 agenți comerciali și Legii nr. 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, aplicând o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 lei.

Patrule constituite din doi polițiști locali au acționat în zona centrală a municipiului, în cartierele Dărmănești, Precista (inclusiv Ștrand), Mărăței, cât și în cartierele Speranța și 1 Mai (inclusiv Bazar), pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În data de 29.08.2018 a fost prins în flagrant, pe str. Baltagului, numitul C.P.F., de 27 ani, care sustrăsese două paturi de la un magazin din zona Pieței Centrale. Celui în cauză i s-a întocmit procesul verbal de constatare a infracțiunii în flagrant și a fost condus și predat la Poliția municipiului Piatra-Neamț în vederea continuării cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Biroul Siguranță Rutieră a sancționat oprirea și staționarea în zonele interzise, accesul autovehiculelor de tonaj greu  în zonele nepermise, precum și proprietarii căruțelor care circulau pe străzile unde acest tip de vehicul are accesul interzis.

Compartimentul Disciplina în Construcții a acționat pe linia respectării Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,  fiind verificate imobilele și anexele, aflate în diferite stadii de construcție, pe străzile I. Slavici, G. Galinescu, Nordului, M. Eminescu, Merilor, P. Movilă, Izvoare, D. Ernici, M. Viteazu, Mintiana, Aleea Ulmilor, Băncii, Cetatea Neamțului, Aleea Garofiței, Potocina, Gral N. Dăscălescu, Progresului, D. Bolintineanu și pe Bd. Decebal.


Admin
de Admin septembrie 4, 2018 12:11
Scrie un comentariu

Niciun comentariu

Niciun comentariu încă!

Nu există niciun comentariu la acest articol, insă poți fi primul care comentează.

Scrie un comentariu
Vezi comentariile

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns

Urmăreşte-ne pe facebook!

Programul Targul de Craciun la Neamt